Efect surprinzător în România, după reducerea TVA

Efect surprinzător în România, după reducerea TVA
Publicat: 12/03/2016, 17:38

„Reducerea TVA, atât cât s-a menținut la raft într-un avantaj de preț pentru consumator, a ajutat într-un ușor upgrade în categorii. Cu alte cuvinte, am constatat creșterea vânzărilor pentru produsele mai scumpe (de exemplu, la plăcintele Linco Patisero sau la muștarurile regionale Bunătăți de la Bunica)”, a spus Manuela Banu, director general al companiei Orkla Foods, care are în portofoliu produse precum pate, margarină, bulion, ketchup sau conserve din carne.

Declarația executivului vine în contextul în care mai mulți manageri din industria alimentară și a băuturilor nonalcoolice, o piață de peste 40 mld. lei, au subliniat rolul important pe care l-a avut reducerea TVA în creșterea consumului de produse mai scumpe și chiar stagnarea avansului mărcilor private.

Orkla este prezentă în Romania din anul 2002, prin achiziția de-a lungul timpului a mai multor companii locale (Topway, Ardealul, Royal Brinkers), și deține fabrici în București, Covasna și Iași, unde lucrează peste 400 de angajați.

Pe piața locală, compania deține nouă branduri în segmentul retail, Ardealul, Bunătăți de la Bunica, Fruhstuck, Holland, LaMinut, Linco, Tomi, Unirea și Wiesana, care acoperă mai multe categorii de produse, de la pate la conserve de carne, muștar, sosuri, creme de hrean, margarină, ketchup, aluaturi congelate. Compania comercializează în România peste 80 de produse, în diverse gramaje.

Pe segmentul B2B, în categoria ingredientelor de panificație și cofetărie, Orkla comercializează produse industriale sub patru branduri, Selecta, Paticrem, Accento și Credin, iar până în prezent au fost lansate pe piață peste 100 de produse specifice acestui segment.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Tragedie în fotbal. A murit fostul selecționer al Naționalei României. Nu te vom uita!
Monica Anghel este de nerecunoscut. Cântăreața s-a transformat total
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?